1Necredința călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu.
2El singur se amăgește în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea și ar fi urând-o.
3Graiurile gurii lui fărădelege și vicleșug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine.
4Fărădelege a gândit în așternutul său, în toată calea cea bună n-a stat și răutatea n-a urât.
5Doamne, în cer este mila Ta și adevărul Tău până la nori.
6Dreptatea Ta ca munții lui Dumnezeu, judecățile Tale adânc mare; oameni și dobitoace vei izbăvi Doamne.
7Că ai înmulțit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui.
8Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale și din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei.
9Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.
10Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine și dreptatea Ta celor drepți la inimă.
11Să nu vină peste mine picior de mândrie și mâna păcătoșilor să nu mă clatine.
12Acolo au căzut toți cei ce lucrează fărădelegea; izgoniți au fost și nu vor putea să stea.