1Al Domnului este pământul și plinirea lui; lumea și toți cei ce locuiesc în ea.
2Acesta pe mări l-a întemeiat pe el și pe râuri l-a așezat pe el.
3Cine se va sui în muntele Domnului Și cine va sta în locul cel sfânt al Lui?
4Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima, care n-a luat în deșert sufletul său și nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său.
5Acesta va lua binecuvântare de la Domnul și milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.
6Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută fața Dumnezeului lui Iacob.
7Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei.
8Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război.
9Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei.
10Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.