1Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi și ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai și Te-ai milostivit spre noi.
2Cutremurat-ai pământul și l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
3Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinței.
4Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la fața arcului;
5Ca să se izbăvească cei iubiți ai Tăi. Mântuiește-mă cu dreapta Ta și mă auzi.
6Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: "Bucura-Mă-voi și voi împărți Sichemul și valea Sucot o voi măsura.
7Al Meu este Galaadul și al Meu este Manase și Efraim, tăria capului Meu,
8Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele.
9Spre Idumeea voi întinde încălțămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus".
10Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povățui până la Idumeea?
11Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieși Dumnezeule, cu oștirile noastre?
12Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoți din necaz, că deșartă este izbăvirea de la om.
13Cu Dumnezeu vom birui și El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.